Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 septembrie 2015
other · adoptat tacit
Radu Bogdan Țîmpău
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Stimați colegi,
Acordul interimar pe care îl adoptăm astăzi oferă cadrul general și punctul de plecare în negocierea unui acord de parteneriat economic pentru dezvoltarea și consolidarea relațiilor comerciale și economice între Comunitatea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Africa Centrală, pe de altă parte.
Uniunea Europeană este orientată spre astfel de inițiative care vizează acordarea de facilități; în cazul de față, acces fără taxă sau contingente pe piața Uniunii Europene pentru produse provenite din țările central-africane.
Grupul parlamentar al PNL va vota prezentul acord și susține nevoia de integrare comercială a acestor țări din spațiul african, exprimându-și, totodată, convingerea că această integrare se va produce treptat, iar parteneriatul se va constitui în avantajul ambelor părți. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.