Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2007
procedural · respins
Mihai Alexandru Voicu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Ordonanța de urgență a Guvernului care se află în dezbaterea dumneavoastră astăzi nu este decât o transpunere într-un act normativ cu putere de lege a hotărârii Parlamentului de învestire, ca urmare a unei proceduri de remaniere cu schimbarea componenței politice a Guvernului. Este vorba de Hotărârea Parlamentului nr. 19/2007.
Lista ministerelor, comasarea și divizarea lor, așa cum sunt ele precizate în această ordonanță de urgență, au fost aprobate, în urma scrisorii prim-ministrului, de plenul Camerelor reunite ale Parlamentului. Așadar, din punctul de vedere al Guvernului, această ordonanță este, după cum am mai spus, transpunerea hotărârii Parlamentului prin care s-a aprobat această procedură.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.