Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 septembrie 2009
Declarații politice · respins
Valentin Adrian Iliescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Guvernul nu susține inițiativa celor 112 deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PNL, UDMR și ale Alianței politice PSD+PC, considerând că actualul cadru legislativ, respectiv Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României, dar și articolele din Constituție, respectiv art. 83, face referiri suficient de precise, de clare pentru ca procesul de alegere a președintelui să funcționeze în parametri normali.
Pe de altă parte, Guvernul consideră că propunerile de amendare ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, așa cum au fost formulate de inițiatori, nu fac decât să inducă, să spunem așa, ambiguități în textul legii.
Argumentele — și cele din expunerea de motive, și cele din amendamente — nu sunt suficient de clare și suficient de fundamentate, motiv pentru care vă rugăm, doamnelor și domnilor senatori, să acceptați soluția propusă de comisie, respectiv să respingeți această inițiativă legislativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.