Petru Filip

Vă mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori, Dragi colegi,

Declarația mea politică se intitulează „Descentralizare și criză”.

Faptul că dezbaterile la nivel parlamentar fac referiri insistente și inconsistente la ceea ce interlocutorii din diverse zone politice se înverșunează să numească soluții de criză reflectă, în realitate, criza de soluții cu care se confruntă societatea românească, în general, și clasa politică, în special.

Această criză de soluții explică, în bună măsură, abundența abordărilor de tip emoțional, care se rezumă frecvent la o evaluare a consecințelor de ordin financiar ale crizei actuale, dublată, eventual, de o serie de acuze la adresa incapacității instituționale de a gestiona anumite situații punctuale.

Orice evaluare lipsită de spirit pătimaș politic ar trebui să ne ofere un acord minimal în această problemă. În aceste

momente, mai importantă decât stabilirea unor vinovați instituționali ar trebui să fie preocuparea noastră comună pentru producerea unor mecanisme instituționale care să diminueze efectele, deja dramatice, ale crizei.

Pentru că de această dată nu ne confruntăm cu o criză de context, depășirea dificultăților semnalate la cele mai diverse niveluri implică strategii convergente de acțiune.

Din păcate pentru noi toți, societatea românească tinde parcă să-și reconfirme, în mod nefericit, originalitatea: momentele grele nu ne unesc, ci ne dezbină mai tare.

Pentru că sunt partizanul strategiilor convergente, aș vrea să mă refer, în special, la un spațiu unde acestea întrunesc acordul formal al întregului spectru politic. La nivelul administrației centrale și locale este nevoie de un efort coerent de depășire a dificultăților generate de criza economică. În centrul acestor eforturi rămâne, cu atât mai mult cu cât parcurgem o perioadă dificilă, procesul de descentralizare.

În ultima vreme, discuțiile despre descentralizarea administrativă din România au fost caracterizate mai degrabă de entuziasm decât de luciditate. O abordare pragmatică a descentralizării ar trebui să debuteze cu o analiză pragmatică a datelor problemei. Ar trebui să stabilim exact în ce măsură ambele părți implicate în proces sunt pregătite pentru a face acest pas important și necesar.

Trebuie să recunosc că, pe un fond de criză, competiția pentru resurse financiare dintre administrația locală și cea de la centru nu constituie o premisă favorabilă accelerării procesului de descentralizare.

Pe fondul acestei concurențe pentru accesul la resurse, cele două părți sunt gata să producă argumente de tip acuzație la adresa capacității reale de a gestiona situația.

Pe de o parte, de la nivel central este acuzată frecvent incapacitatea administrațiilor locale de a gestiona profesionist problemele de administrație apărute în sânul comunităților locale, în vreme ce administrațiile locale sunt nemulțumite de ineficiența programelor de sprijin și, mai ales, de tendința centrului de a limita alocările bugetare și de a centraliza o serie de taxe care, în virtutea unei alte filozofii bugetare, completau veniturile administrațiilor locale. Pot fi desigur invocate realități care confirmă acest punct de vedere. E de notorietate eșecul înregistrat prin trecerea CET-urilor din marile orașe în administrarea comunităților locale.