Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 septembrie 2007
Informare · Trimis la votul final
Ioan Aurel Rus
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Doar o întrebare și o lămurire în același timp de la domnul secretar de stat privind persoanele cu handicap grav și persoane cu handicap accentuat: care din ele primesc însoțitor calificat și care nu, pentru că normele metodologice încă nu dau exemplificare acestui cadru și în multe județe se întâmplă că sunt persoane cu handicap accentuat care nu beneficiază de această prevedere legală.
Dacă puteți să-mi spuneți, fostul grad I și grad II acum sunt nominalizate altfel, deci „accentuat” și „grav”, și de ce cei cu handicap accentuat nu beneficiază de aceleași prevederi ca și cel cu handicap grav.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.