Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 decembrie 2013
Declarații politice · respins
Vasile Cătălin Drăgușanu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor deputați,
În declarația de astăzi aș dori să vă prezint un subiect complex, cu multiple efecte negative asupra sănătății în general și asupra vieții de familie în special: consumul abuziv de alcool.
În România, aproximativ 2 milioane de cetățeni consumă alcool în exces, iar 14% din decesele înregistrate au la origine această boală. Alarmant este faptul că tot mai mulți copii și adolescenți ajung în spitale în comă alcoolică sau sunt implicați în scandaluri, ca urmare a acestui consum irațional.
Consumul excesiv de alcool atrage, pe lângă repercusiuni asupra sănătății și poziției sociale, și o multitudine de probleme sociale, cum ar fi: deteriorarea vieții de familie, abuzuri fizice și verbale de multe ori asupra copiilor, violuri, tâlhării, accidente rutiere, crime – și lista poate continua.
Putem considera alcoolismul drept afecțiunea secolului XXI, un adevărat flagel social. Acest fenomen trebuie inclus pe agenda publică pentru o dezbatere centrată pe identificarea unor soluții reale de combatere. Trebuie să alocăm suficiente fonduri – în condițiile în care, astăzi, acestea sunt inexistente la nivelul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice – și efort în vederea adoptării unor strategii concrete care să diminueze rata consumului abuziv de alcool, aflat, așa cum am indicat anterior, la baza unor acțiuni profund antisociale.
Fiind un subiect complex, cu o largă raspândire, aș dori să evoc astăzi influențele alcoolismului asupra vieții de familie. Statisticile relevă că peste 70% din cazurile de violență în familie sunt determinate de acest viciu. Când ne referim la violența domestică nu trebuie să avem în vedere doar agresiunea fizică, ci și abuzul verbal, psihologic sau economic. Documentele oficiale ale organelor abilitate arată că, în anul 2012, aproximativ 7.000 de persoane au fost victime ale violenței în familie. Totuși, acest număr nu este unul real, întrucât o multitudine de fapte nu sunt raportate autorităților competente. Violența are proporții mult mai ridicate.
Într-un mediu violent, funcțiile parentale nu sunt înfăptuite corespunzător. Copiii sunt agresați și trăiesc experiențe traumatizante care le împiedică dezvoltarea personalității. Trauma acestor copii are consecințe profunde asupra stării psihologice, emoționale sau comportamentale. Apar astfel stări de frică, anxietate sau agresivitate. Nu de puține ori am auzit că „violența naște violență”. Copiii care sunt bătuți de părinți sau care asistă la scene de violență devin, la rândul lor, agresori sau, mult mai îngrijorător, comit infracțiuni grave.
În ultima perioadă, au fost intensificate eforturile pentru combaterea fenomenului violenței în familie și legislativ s-a introdus ordinul de protecție. Rolul ordinului de protecție este acela de a impune agresorului interdicția oricărui contact cu victima sau familia agresată.