Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2010
Informare · informare
Aurelia Vasile
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Din nou, trebuie să fac o observație și să vă rog să remarcați în Regulamentul Camerei Deputaților conținutul art. 31 care dezvoltă ceea ce Biroul permanent și Comitetul liderilor grupurilor parlamentare trebuie să realizeze – art. 37, 38 și, bineînțeles, nu în ultimul rând, 89, 90 și 91.
Ceea ce colegul nostru, domnul deputat Toader, a propus este în totală ilegalitate față de ceea ce Parlamentul României desfășoară ca activitate pe baza Regulamentului Camerei, pe baza Constituției și, bineînțeles, dacă vreți, ca istorie, în ultimii 20 de ani ai Parlamentului din România. Ceea ce domnul Toader a propus excede cu foarte mult cu ce putem să fim de acord, iar, în aceste condiții, noi nu vom vota, pentru că am hotărât, iar liderul grupului nostru, domnul Dușa, a anunțat, în urmă cu 3 săptămâni, că n-o să mai fim niciodată de acord cu încălcarea acestui regulament.
În caz contrar, cred eu că acest lucru, dacă va trece astăzi, putem să spunem că nu mai există Camera Deputaților în România, ci Marea Adunare Națională, în condițiile în care aceasta funcționează fără niciun regulament, ci numai după bunul-plac.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.