Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2009
Declarații politice · respins
Mario Ovidiu Oprea
Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
Distinși colegi,
În scurta mea declarație am să mă refer la activitatea Guvernului României așa cum se reflectă în documentele primite până acum la Parlament.
De la învestitura din luna decembrie 2008 și până în prezent, Guvernul a trimis Parlamentului pentru legiferare un număr de 11 proiecte de lege, 5 ordonanțe simple și 56 de ordonanțe de urgență.
Trecând peste cele două proiecte privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, rectificarea de buget aferentă, precum și codurile – Codul civil, Codul penal și codurile de procedură civilă și penală –, majoritatea documentelor emise de Guvern se referă, în special, la reorganizarea administrației publice centrale și locale.
De notorietate, însă, este Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățirea a activității administrației publice, zisă a descentralizării. Este apogeul performanței acestui Guvern.
Interesul vădit față de instituțiile statului are ca unică preocupare înlocuirea vechilor funcționari de la conducere și instalarea unor noi conducători care fac parte din clientela politică. Deci clar îmbunătățire a activității!
Se reușește astfel eliminarea acelor incomode criterii, precum competență sau pregătire, în schimbul criteriului carnetului de partid. Se mută concurenții din sălile de examen la porțile celor două partide – PD-L și PSD.
Nu se mai completează fișe de examinare, ci adeziuni de partid. Se ia apoi clientela politică de moțul băștii și se așază în fotoliile instituțiilor deconcentrate. Se prezintă în următoarea etapă rețeta ca fiind o mare reușită a actualului Guvern care, pasămite, are curajul să recunoască pe față politizarea instituțiilor.
De ce au mai făcut prefecții apolitici nu se mai știe! De altfel, această ordonanță de urgență a fost criticată chiar și de Președintele României Traian Băsescu, care și-a permis să facă o recomandare publică domnului Boc, în sensul modificării acesteia.
Sfatul nostru către eventualii noi directori este să nu se așeze prea confortabil în fotoliile respective.
Veți spune că noi suntem opoziția și că asta ne este treaba. Eu vă răspund că asta ne este treaba deocamdată, pentru că, în curând, și electoratul are să se așeze în opoziție față de actualul Guvern al României.
Pe măsură ce trece timpul, se observă incapacitatea actualei conduceri de a se ține de promisiunile făcute în campania electorală. Mărirea pensiilor și salariilor profesorilor, creșterea salariului mediu brut nu sunt împiedicate de actualii directori sau directori adjuncți ai instituțiilor deconcentrate, ci de neputința dumneavoastră, membri ai Guvernului, de a găsi soluții viabile.
Închei, amintindu-vă sloganul folosit de unul dintre actualii miniștri atunci când a candidat la Primăria Capitalei: „Soluții, nu discuții!”