Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2012
procedural · adoptat
Puiu Hașotti
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte,
## Doamnă președinte,
## Distinși colegi,
În primul rând, dați-mi voie să-mi exprim satisfacția că Guvernul României a hotărât, în unanimitate, că România are nevoie de o nouă lege electorală, și este un pas important pentru dialogul dintre putere și opoziție. Însă intervenția mea este, în primul rând, distinși colegi, pentru a exprima aici, pentru a vă arăta de ce Partidul Național Liberal nu a participat nici la audierile din comisii, nu participă nici în plen, și nu a făcut nici cel puțin propuneri pentru instituțiile ce urmează astăzi a fi validate de votul dumneavoastră.
În al doilea rând, intervenția aceasta este pentru o stenogramă care, eventual, să fie invocată într-un viitor mai apropiat sau mai depărtat, în situația în care vor fi atitudini politice similare sau poate chiar diferite.
Foarte pe scurt, stimați colegi, negocierile s-au desfășurat, dacă au fost negocieri, pentru prima dată, în alt fel. Au fost două rânduri de întâlniri și, în urma acestor întâlniri, s-a hotărât ca, altfel decât până acum, negocierile pentru instituțiile la care Parlamentul decide conducerile să se desfășoare nu la pachet – 6 sau 7 instituții, câte au fost negociate –, ci separat. Și pentru fiecare dintre ele colegii de la putere au spus: puterea este majoritară, puterea decide pentru fiecare dintre ele și suntem majoritari în fiecare.
Eu vă învederez faptul că între putere și opoziție raportul este de aproximativ 52 la 48. Numai că din cele 24 de posturi „negociate”, la care se adaugă propunerea domnului primministru pentru CNA, propunere care a vizat un membru marcant al puterii, din toate aceste 25 de posturi, doar două – subliniez, doar două – au revenit Partidului Național Liberal. Faceți și dumneavoastră socoteala, nu vreau să spun că formațiuni politice mult mai mici decât Partidul Național Liberal au primit 4 și, respectiv, 3 posturi. La cele două posturi pe care le-am primit, sigur, Partidul Social Democrat a spus că cedează unul dintre ele.
Raportul de 52 la 48% a dus, în cele din urmă, la un raport de 25 la 10, 25 pentru putere, 10 pentru opoziție, dar toate funcțiile de conducere, dar toate, le-a luat Partidul Democrat Liberal.
Această manieră este o premieră. Este o premieră care se poate repeta, într-o formă sau alta, mai mult sau mai puțin acut, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat.
Sunt curios cum comentează acest fapt jurnaliști de prestigiu, analiști precum excesiv de consecventul domn Cristoiu sau vestalele presei cotroceniste, doamnele Andreea Pora, Nicoleta Savin, Elena Lupea. Sunt foarte curios cum comentează dânsele și dacă ceea ce s-a întâmplat este o premisă bună pentru un dialog între putere și opoziție.
Încă un minut aș vrea să vă mai rețin în legătură cu dialogul acesta, atât de util, dintre putere și opoziție.