Mihai Stroe

Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, „Profesori pentru viitor”

În această perioadă, toți factorii interesați lucrează la noul Proiect de lege a învățământului, încercând să găsească soluții optime, care să previzioneze ce se va întâmpla cu viitorul copiilor noștri, care este traseul pe care îl vor urma, cât vor acumula drept competențe, ce și cât ar trebui să achiziționeze, care va fi modalitatea de finanțare a sistemului etc.

Așa-zisele reforme postdecembriste, intervențiile succinte și modificările metodologice privind accesul, admiterea la liceu și școala profesională — mai nou, desființarea școlii profesionale, pe motive artificiale, ca și când în România nu mai avem nevoie de muncitori specializați —, admiterea computerizată, testele naționale, teza cu subiect unic și tot felul de alte inovații pe care le-am introdus în sistem după bunul-plac al fiecărui inițiator, care a omis să analizeze ce se va întâmpla cu elevii care nu mai știu care vor fi pașii pe care trebuie să-i urmeze pentru a-și pregăti viitorul, și totul făcut fără suport pedagogic, nu au făcut decât să bulverseze un sistem și așa subfinanțat ani la rând.

Suntem întrebați deseori de către părinți ce se va întâmpla cu copiii lor, dacă dau sau nu admitere, cine construiește portofoliul elevului, ce învață copiii la școală și cât le folosește din acestea, de ce sunt programele așa încărcate și trebuie să se memoreze mare parte din materie, cine sunt beneficiarii manualelor școlare etc.

La toate aceste întrebări nu găsim cele mai bune și coerente răspunsuri și e normal să trăim aceste situații, pentru că nu a existat o strategie pe termen mediu și lung pentru educație, iar experimentele s-au ținut lanț, așa încât nimeni să nu mai știe care este viitorul educației.

Stimați colegi,

Putem să facem oricâte analize, să propunem acte normative, să suplimentăm finanțarea sistemului, așa cum este normal, să realizăm o lege nouă, modernă, conformă cu cerințele Pactului pentru Educație, însă dacă nu vom pregăti cadrele didactice altfel decât se întâmplă acum, dacă nu vom stabili un traseu de formare bine pus la punct — după modele europene, eventual — unde viitorii profesori să studieze logica și comunicarea, psihologia copilului, pedagogie școlară, metodica didactică, mijloacele didactice, toate subsumate unei specializări mai largi, care să le

permită viitorilor profesori să predea pe arii curriculare, și nu pe discipline de specialitate, s-ar putea să nu obținem prin aplicarea noii legi a educației, oricât de bună ar fi ea, rezultatele pe care le așteptăm. Aceasta s-ar motiva prin faptul că aplicanții ar fi aceiași.

În concluzie, este nevoie de un alt fel de profesor, pregătit altfel, care să accepte inovația și care să conștientizeze că elevii trebuie formați pentru viitor, iar lucrul acesta este posibil, în primă etapă, printr-o pregătire a cadrelor didactice existente în sistem, dar mai ales prin formarea noilor profesori așa cum precizam mai sus.