Declarația mea politică se intitulează „Pescuitul în Delta Dunării – istorie și actualitate”.
La capătul unui drum ce șerpuiește 2.840 kilometri, colectând apele unui impresionant bazin hidrografic a cărui
suprafață acoperă 10% din Europa, Dunărea, cel de-al doilea fluviu ca mărime al bătrânului continent, construiește la întâlnirea sa cu Marea Neagră, de mai bine de 16.000 de ani, una dintre cele mai frumoase delte din Europa și chiar din lume.
Se poate spune că prin diversitatea impresionantă a habitatelor și a formelor de viață pe care le găzduiește într-un spațiu relativ restrâns, Delta Dunării constituie un adevărat muzeu al biodiversității, o bancă naturală de gene de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.
Delta Dunării este ținutul despre care, în cursul unui pescuit pe unul din canale, Mihail Sadoveanu spunea unui apropiat: „Îmi pare bine că și dumneata simți că delta este un continent!”
Într-adevăr, dacă prin continent înțelegem o lume aparte, atunci Sadoveanu avea desigur dreptate.
Aceste caracteristici, sumar prezentate, au constituit argumentele care au condus la declararea Deltei Dunării, de către Guvernul României în 1990, rezervație a biosferei, hotărâre confirmată apoi de Parlamentul României prin Legea nr. 82/1993.
Valoarea universală a rezervației a fost recunoscută prin includerea acesteia, în anul 1993, în rețeaua internațională a rezervațiilor biosferei, în cadrul programului „Omul și biosfera”, lansat de UNESCO în 1970, deoarece Delta Dunării îndeplinește principalele caracteristici ale unei rezervații a biosferei, caracteristici dintre care astăzi vreau să o reamintesc pe aceea că Delta Dunării este un loc unde factorii de decizie guvernamentali, oamenii de știință și populația locală cooperează pentru dezvoltarea unui program model pentru administrarea teritoriului și apei, pentru rezolvarea necesităților umane împreună cu conservarea proceselor naturale și resurselor biologice.
În Delta Dunării multe specii vegetale și animale au constituit, totodată, și importante resurse naturale exploatabile economic care au atras oamenii pe aceste locuri încă din cele mai vechi timpuri. Așezările omenești înființate s-au bazat, în principal, pe valorificarea resurselor naturale, dezvoltându-se astfel activități economice tradiționale și relații sociale caracteristice.
Teritoriul Deltei Dunării include aproximativ 1.600 kilometri pătrați de bazine acvatice naturale în care, de secole, la mare căutare este resursa pescărească.
Pescuitul a fost principala activitate a populației locale din Delta Dunării încă din cele mai vechi timpuri. Activitățile pescărești ale populației locale din Delta Dunării și Complexul Razim-Sinoe sunt menționate și în timpul ocupației turcești, între secolele XV și XIX.
Trifon Belacurencu · 30 martie 2009 · monitorul.ai
De-a lungul timpurilor, administrarea resursei pescărești a cunoscut diferite particularități legate de modul de exploatare și de relația dintre proprietari și pescari. În toate perioadele, bazinele acvatice din Delta Dunării și resursa lor piscicolă au fost proprietate publică administrată de stat, cu unele particularități pe perioade istorice.
Astfel, în perioada otomană, până în 1878, dreptul de pescuit era atribuit de administrația turcească arendașilor de bazine acvatice care, la rândul lor, făceau învoieli cu pescarii contra unei dijme aplicate la cantitatea pescuită. Acest sistem de administrare poate fi numit „controlul statului prin arendă”.
Câtă vreme bălțile Deltei au fost date în administrare arendașilor s-a constatat o scădere dramatică a resursei piscicole.
Grigore Antipa scria în 1892: „Depopularea de pește a Razimului se datorează modului barbar de exploatare din dorința de a câștiga a unor oameni care nu sunt legați cu nimic de aceste locuri.”
A urmat perioada regiei de stat, până în 1954, când Grigore Antipa, militând pentru înlăturarea arendașilor, a organizat pescăriile Deltei ca regie de stat în care statul atribuia direct pescarilor dreptul de pescuit în schimbul unei
părți din captură. Acest sistem este numit „controlul prin regie de stat”.
După 1954 administrarea pescăriilor s-a făcut, de asemenea, direct prin întreprinderi de stat. Pescarii erau angajați și plătiți prin acord în funcție de cantitatea de pește pescuită. În această perioadă, statul controla numărul total de pescari angajați și uneltele de pescuit în cadrul planificării de stat.
Perioada 1991 – 2008 se poate caracteriza prin tranziție de la controlul statului la acces liber, apoi la controlul statului prin concesiune sau autorizare individuală.
Deoarece asociațiile de pescari independenți nu erau constituite până în anul 2006, a existat riscul eșecului asupra îndeplinirii obiectivului social prin implementarea concesionării dreptului de pescuit asupra zonelor de pescuit din Delta Dunării.
Populația Deltei, cele circa 15.000 de suflete, este predispusă la izolare în timpul iernii, atunci când Dunărea este blocată de sloiuri, iar canalele sunt înghețate, la inundații sau la secetă. Apele mari le intră în grădini și case, de multe ori le ruinează gospodăriile, iar pe drumuri nu se mai circulă decât cu barca. Seceta face ca apele să scadă foarte mult, nu se mai poate circula cu barca prin toate zonele, nici nu se mai poate pescui, peștele moare de multe ori din lipsă de oxigen sau se ascunde în adâncuri, sub stufăriș.
Localnicii din Delta Dunării au condiții grele de viață. Pământul nisipos nu permite dezvoltarea culturilor agricole.
Sunt în Deltă comunități foarte sărace, îmbătrânite, unde veți vedea legume plantate în ghivece de flori.
Apa potabilă ajunge greu în localitățile Deltei, asemenea medicilor care refuză ofertele edililor din Delta Dunării de teama izolării și, poate, a plafonării.
Și totuși oamenii Deltei trăiesc în Deltă de când se știu, asemenea părinților, bunicilor, bătrânilor lor. Pescăriile produc beneficii, în general, pentru zone defavorizate, așa cum este Delta Dunării. Pescăria asigură locuri de muncă pentru comunitățile izolate din Delta Dunării.
În prezent, stimați colegi, această activitate este practicată de circa 1.700 de pescari licențiați pentru pescuitul comercial, 150 de localnici lucrează în cherhanalele din Deltă, iar peste 350 își desfășoară activitatea în fabricile de conserve din pește indigen.
La momentul actual, pescarii sunt în pragul disperării. Sunt amenințați cu tot felul de „reguli” voalate, nu li s-au mai vizat permisele de pescuit decât până la prohibiție, le este teamă să nu se oprească pescuitul comercial, așa cum a afirmat la început, în anul 2007, premierul Călin PopescuTăriceanu, iar, de curând, și unul dintre miniștrii actualului Guvern.
Dacă se va opri pescuitul comercial, în lipsa oricăror alternative, apare pericolul ca cei peste 2.200 de locuitori ai Deltei, angrenați în prezent în activitatea de pescărie, să devină cu toții braconieri pentru a-și câștiga minimul necesar existenței familiilor lor.
Agricultură nu se poate face, iar pentru agroturism nu au bani.
În localitățile din Deltă s-au construit pensiuni și hoteluri ale unor societăți înregistrate în marile orașe ale țării, iar primăriile din Deltă nu beneficiază nici măcar de taxele pentru ambarcațiunile care sunt și ele înregistrate tot în orașele mari.
Pescarii au făcut eforturi uriașe să-și cumpere bărcile și sculele de pescuit, plătesc toate taxele și impozitele la stat, care nu sunt deloc puține, au de lucru cam 6-7 luni pe an, li se ia peștele la cherhana cu prețuri foarte mici față de cele de pe piață, pescarul primind, în medie, 35% din prețul de desfacere a peștelui.
Ei știu că, prin art. 8 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, Parlamentul
României a garantat dreptul populației locale din teritoriul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” de a păstra obiceiurile specifice locale și activitățile economice tradiționale. Pescuitul în Delta Dunării este o activitate economică tradițională.
Același Grigore Antipa afirma, la vremea sa, că „o pescuire sistematică a bălților Dunării nu se poate face decât cu pescari autohtoni, oameni crescuți din copilărie în această meserie, deprinși cu viața pe apă și având o conștiință perfectă a condițiilor naturale, a apelor și a vieții peștelui din ele”.
Pescarii din Delta Dunării vor definitivarea legislației privind pescuitul și acvacultura, insistând să se țină cont de propunerile formulate prin reprezentanții lor, și anume ca accesul la resursele acvatice vii, în vederea practicării pescuitului în scop comercial, să se atribuie în mod direct pescarilor profesioniști, organizați în asociații profesionale de profil, pe baza permiselor, licențelor și autorizațiilor de pescuit comercial.
Am să închei cu ceea ce spunea în urmă cu aproape șase ani fostul director tehnic al Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, actual guvernator al Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, domnul Grigore Baboianu:
„Componenta de conservare a diversității biologice este foarte importantă și sigur că aceasta nu se poate face pe fondul unui nivel precar al dezvoltării societății omenești din această zonă. Nu putem cere oamenilor să protejeze natura, să protejeze resursele, să protejeze diversitatea biologică în condițiile în care încă se confruntă cu foarte multe neajunsuri în plan social, care derivă din componenta economică. Dacă nu reușim să integrăm cele două componente ale gestionării acestei arii protejate, nu vom avea un rezultat așteptat.”
Afirmațiile domnului guvernator sunt la fel de actuale și astăzi. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.