Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz

Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi,

Asistăm, sub înalta cupolă a Camerei Deputaților, la un exercițiu de demagogie care rar se întâlnește în viața publică a unei țări civilizate și chiar și în viața publică românească nu știu dacă are precedent.

Ne aflăm în fața unei moțiuni, așa cum, într-adevăr, corect a spus domnul ministru, depusă de un partid care până ieri guverna și care a avut miniștri inițiatori ai acestei acțiuni care se numește „taxa auto” sau, în fine, „taxa de protecție a mediului”, sau numiți-o cum vreți dumneavoastră că, oricum, nu e decât o taxă ca să umple un buget care este spart de sistemul unic, propus chiar de Alianța, pe vremea aceea mult unită, „Dreptate și Adevăr”, astăzi, o lume care se contestă, se ceartă și care nu știe cum să-și impute unii altora această guvernare care a produs, cu siguranță, și lucruri nepotrivite, și lucruri chiar foarte proaste, cum ar fi această taxă.

Stimați colegi,

E foarte greu să nu fi tentat să dai o replică aici unor colegi care mai ieri susțineau această taxă, ba, mai mult decât atât, arătau cu degetul pe cei care n-au votat-o și spuneau că este inadmisibil ca această atitudine să fie luată chiar de unii dintre partenerii, ce-i drept, „ușor imorali”, ai aceleiași coaliții, și poate că tocmai din cauza asta moțiunea a fost citită de o doamnă deputat astăzi, și nu de altcineva. Dar cred că, pe de altă parte, această taxă are continuitatea ei. De ce să nu ne amintim taxa „Sulfina”, care până la urmă este urmașa taxei „Băsescu” și care la rândul ei a adus destul de multe discuții și destul de puține succese în ceea ce a privit folosirea acestor fonduri, dar, cu siguranță, succese de natură electorală chiar celui care până la urmă i-a împrumutat și numele.

Deci cred că această continuitate, „Băsescu-Sulfina”, n-ar trebui să ne surprindă și nici să ne deranjeze, cu atât mai puțin pe cei din partidul... care sunt colegi cu doamna pe care am enunțat-o aici, îmi pare rău că n-am ocazia să fie în sală, probabil că ne-ar fi spus lucruri foarte interesante din expunerea de motive care a fost citită de la această înaltă tribună a Parlamentului și care justifica din toate puterile și cu toate mijloacele o taxă absolut necesară pe care, astăzi, aceeași colegi de partid încearcă s-o arunce în aer.

Stimați colegi,

E clar că aici este vorba de un exercițiu de imagine și, până la urmă, de rezultatul unui divorț. O căsătorie din interes făcută de doi părinți, fie și vitregi uneori, rareori poate să ducă la un final fericit, n-a dus la un final fericit, ci divorțul este cu partaj... Cu partaj de ce? De electorat, evident. Deci rezultatul este ceea ce vedem. Asta n-ar fi surprinzător, dar ceea ce e grav și, până la urmă, și dezamăgitor e că asemenea atitudine duplicitară și asemenea stil demagogic nu fac decât să degradeze viața politică, din cauza asta ne trezim pe zi ce trece cu scăderea încrederii în sistemele partidelor, în sistemele democratice și în parlamentarism și așa mai departe. Lumea ne arată cu degetul nu dacă punem sau scoatem taxa, deși e foarte important să le dăm un răspuns, și cred că Guvernul a făcut o imensă greșeală nu atât că a modificat-o, deși voi vorbi despre asta ulterior, nu atât că s-a repezit din nou să cârpească, ca să spun așa, Codul fiscal, de unde promisesem că-l lăsăm așa și neclintit, să creeze încredere și previzibilitate etc. societăților care doresc să intre și să dezvolte afaceri la noi, nu numai pentru asta, dar pentru faptul că această încredere o dată zdruncinată nu face decât să scadă, de fapt, capacitatea oamenilor să creadă în sistemele democratice. Cred că mi se pare lucrul cel mai grav și cred că este lucrul asupra căruia ar trebui să reflectăm cu toții. Cu toții ar trebui să ne gândim cât costă întreagă această țară nu o taxă, ci pierderea încrederii într-un sistem democratic, instalat cu eforturi, cu sacrificii și, sincer, nu ale noastre, doamnelor și domnilor.