Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 august 2008
other · adoptat
Doru Ioan Tărăcilă
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Domnule președinte, Stimați colegi,
Astăzi, în această legislatură, pentru prima dată în ultimii 18 ani, Senatul României realizează o altă atribuție conferită prin Constituție. Dacă timp de 18 ani am făcut legi, dacă în legislaturile anterioare a fost pusă în discuție ridicarea imunității parlamentare a unuia sau altuia dintre colegii senatori, astăzi, pentru prima dată, Parchetul General, în mod legal, DNA-ul, în mod nelegal, solicită plenului Senatului să ceară începerea urmăririi penale pentru săvârșirea anumitor fapte grave de către doi colegi senatori. Ambii au deținut, unul deține în prezent calitatea de ministru.
Sigur că în urma studierii materialului transmis de Parchetul General – și nu am spus și nu voi spune nici în cuvântul meu, nici în raport –, a materialului probator, a materialului transmis de Parchetul General, am încercat să ne facem o părere în legătură cu faptele grave de care sunt învinuiți cei doi colegi ai noștri, fie că este vorba de „luare de mită”, fie că este vorba de „trădare prin transmitere de secrete, subminarea economiei naționale, sprijinirea unui grup sau asociații infracționale”, fapte grave, care au fost de natură să determine o emoție deosebită asupra populației, pe de o parte, iar, pe de altă parte, să determine ca în legătură cu cei doi colegi senatori și miniștri să existe deja o presiune în sensul că, în timpul mandatului, ar fi săvârșit fapte de o gravitate deosebită.
Am discutat cu colegii senatori din toate grupurile parlamentare în momentul în care lecturam materialul pus la dispoziție de Parchetul General. În mod corect am fost întrebat de către o colegă în legătură cu mandatul nostru și am dorit să iau cuvântul la final.
Vă rog să vă reamintiți mandatul nostru, mandatul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, vă rog să vă reamintiți că, în momentul în care plenul Senatului României ne-a învestit, noi am căutat, pe baza cutumelor parlamentare, să nu greșim foarte mult, să nu transformăm Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări sau Senatul, în plenul său, într-un apărător al colegilor parlamentari învinuiți de săvârșirea unor fapte penale, dar nici să nu ne permitem să transformăm Senatul României și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări în acel organ – uneori represiv, alteori incorect, alteori prea puțin documentat – numit Parchet, DNA, DIICOT și așa mai departe, motiv pentru care am încercat, fără să facem o evaluare a datelor, a actelor sau a interceptărilor convorbirilor telefonice, în sensul că ar susține sau nu ar susține încadrarea juridică gravă dată faptelor colegilor noștri, ci să le prezentăm, în mod sec, faptele, cu gravitatea lor, încadrarea juridică, cu gravitatea deosebită pe care o reprezintă.
Acest lucru l-am spus și colegilor din Grupul parlamentar al PSD la întâlnirea de ieri, iar decizia finală a fost ca fiecare dintre noi să votăm în funcție de propria conștiință, să votăm în funcție de datele pe care le-am primit în legătură cu aceste cauze.