Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2014
procedural · respins
Natalia Elena Intotero
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc.
Domnule președinte,
Domnule prim-ministru,
Doamnelor și domnilor miniștri, Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru politică externă a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 27 iunie 2014, trimis cu adresa PL-x 348/2014.
Suntem prima Cameră sesizată.
Consiliul Legislativ și Comisia juridică, de disciplină și imunități au avizat favorabil acest proiect de lege. Afirmând că prezentul acord reprezintă recunoașterea traseului european al Republicii Moldova și dorind să marcheze sprijinul României pentru acest demers, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, aprobarea Proiectului de lege pentru ratificarea Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 27 iunie 2014, și transmiterea acestuia plenului Camerei Deputaților în forma prezentată. În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.