Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 septembrie 2007
procedural · respins
Verginia Vedinaș
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 10 — 15 septembrie
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Această inițiativă legislativă a fost gândită pe fondul unei preocupări permanente care se manifestă de suficientă vreme în România, aceea de a identifica cele mai bune soluții legislative, astfel încât să contribuim la eliminarea, combaterea, diminuarea oricăror fapte și acte de corupție, iar printre instrumentele legislative care au asemenea finalitate știți foarte bine că este Legea nr. 115/1996.
Propunerea noastră vizează regândirea articolului 3 din această lege, în principal, pentru eliminarea acelei situații de care se prevalează anumiți beneficiari ai legii — să spunem —, în sensul în care, considerând că salariile sunt confidențiale, după cum prevede și Codul muncii, nu le menționează în declarația de avere.
De aceea, din punctul meu de vedere, cea mai importantă dispoziție din această prevedere este aceea prin care se afirmă că datele solicitate în declarația de avere constituie informații cu caracter public și derogă de la principiul confidențialității, care este înscris în actele normative în vigoare.
Pentru aceste considerente, vă rugăm să susțineți propunerea noastră legislativă. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.