Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 decembrie 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Sorin Avram Iacoban
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Dragi colegi,
Prezentul proiect legislativ prevede completarea art. 31 din Legea nr. 1/2011, în vederea susținerii învățământului liceal agricol, prin transferarea liceelor cu profil agricol către Ministerul Agriculturii.
Considerăm că legislația actuală în ceea ce privește învățământul liceal este acoperitoare și nu înțelegem de ce trebuie să transferăm aceste licee cu profil agricol către Ministerul Agriculturii. Pe aceeași logică, putem transfera liceele sanitare la Ministerul Sănătății, liceele cu profil sportiv la Ministerul Sporturilor, liceele cu profil tehnic la Ministerul Economiei și vom reuși să bulversăm total sistemul de învățământ.
De asemenea, textul legii este unul evaziv și superficial, neprezentând care sunt atribuțiile foarte clare ale celor două
ministere, Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii, ca urmare a adoptării acestei legi, care este procedura de reorganizare, care sunt efectele juridice specifice ca urmare a adoptării acestei legi și atribuțiile noilor structuri înființate.
De asemenea, din expunerea de motive, nu am văzut foarte clar argumentația de ce ar trebui ca aceste licee cu profil agricol..., care este motivația esențială pentru ca ele să treacă la Ministerul Agriculturii.
Prin urmare, Grupul PSD din Camera Deputaților susține respingerea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.