Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2014
other
Lucian Manuel Ciubotaru
Propunerea unei modificări a ordinii de zi (respinsă) 69–70;
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Dragi români,
Doamnelor și domnilor colegi,
Noi, eu, România, pe 16 noiembrie 2014, ne-am cerut recunoaștere în cadrul familiei europene și iată că ne-am câștigat certificatul de țară democratică. Acum, prin puterea votului popular, România noastră, a românilor de pretutindeni, a pus capăt tranziției politice. Noi ne primim lecția încrederii. Trebuie să recunoaștem asta. Demosul a decis prin vot universal, fără granițe, schimbarea clasei politice, a generațiilor care să reprezinte interesul național alături de interesul european.
„Aici și dincolo de glia țării suntem cu toții cetățeni ai României. Și europeni!” – acesta este strigătul fiecărui român, fără discriminare, fără ură etnică ori rasială, de clasă ori de statut social, fără diferențe de opțiuni religioase sau politice.
În 1989, prin revoluție, poporul, noi am legitimat democrația și am asumat „toleranță zero” la trădarea libertății. Românul nu doarme veșnic. Astăzi suntem deșteptați! Este un semn bun, căci suntem pe drumul evoluției democratice, europene.
România iubește democrația și aceasta va răsplăti oamenii cetății. Suntem surpriza politică a momentului în întreaga lume. Decidem pentru Europa și pentru viitorul ei, dar noi, cei de față, avem putința să primim această răsplată și să ne învățăm lecția? Suntem astăzi, aici, convinși că este un nou moment zero?
Da, domnilor, putem reseta totul! Morala, însă, nu.
Iată ce gândea și spunea Take Ionescu în Camera Deputaților, în decembrie, acum o sută de ani:
„Ce slabă cunoștință de filosofia istoriei aveți! Indivizii, ca și popoarele, plătesc toate păcatele săvârșite în contra moralei; pentru unii pedeapsa vine imediat, pentru alții pedeapsa așteaptă; dacă nu ar fi ordine în univers, nu ar merita să trăim, dacă nu am avea convingerea că este o lege morală pe deasupra noastră, a tuturor.”
În concluzie, astăzi, 19 noiembrie 2014, cerem începerea procesului de dizolvare a Parlamentului, pentru ca în data de 22 decembrie noi toți, deputați și senatori ai României, să ne depunem mandatele imediat după învestirea în funcție a Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, ca răspuns al înțelegerii mesajului exprimat prin vot de cetățeni. Noi vrem schimbarea profundă, nu cosmetizarea clasei politice.
La vremuri noi, oameni noi. Asta a votat poporul.
Lucian Ciubotaru, deputat al Partidului Național Liberal. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.