Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2012
procedural · adoptat
Cristian Rădulescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
După titlul pe care l-a citit domnul președinte Blaga, „În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituția României, republicată, Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre:
Articolul 1 – Se constituie Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru analiza propunerilor legislative privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului.
Articolul 2 alineatul (1) – Comisia se compune din 13 membri, desemnați de grupurile parlamentare din Camera Deputaților și Senat.
(2) – Din comisie mai fac parte, fără drept de vot, un reprezentant al Guvernului, un reprezentant al Autorității Electorale Permanente, precum și câte un reprezentant al Comisiei pentru egalitate de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților și al Comisiei pentru egalitatea de șanse a Senatului.
(3) – Comisia este condusă de un birou alcătuit din președinte, doi vicepreședinți și doi secretari. (4) – Componența nominală a comisiei și a biroului său sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(5) – În condițiile în care unul dintre membrii comisiei se află în imposibilitatea de a participa la lucrări, partidele politice sau grupurile parlamentare vor desemna un înlocuitor.
(6) – Convocarea ședințelor comisiei se face cu cel puțin 3 zile înainte, de către președinte sau, în lipsa acestuia, de către un vicepreședinte care îl înlocuiește.
Articolul 3 alineatul (1) – În interesul desfășurării lucrărilor, comisia poate invita să participe la dezbateri specialiști și reprezentanți ai autorităților publice sau ai unor organizații neguvernamentale.
Alineatul (2) – Lucrările comisiei se înregistrează și se stenografiază.
Articolul 4 – Comisia va elabora Propunerea legislativă privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului până la data de 30 aprilie 2012.
Articolul 5 – Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului vor dispune măsurile necesare pentru asigurarea activității comisiei.”
Și în anexă sunt propunerile tuturor partidelor, conform celor convenite, inclusiv pentru componența biroului comisiei comune.
Le citesc și pe acestea, domnule președinte?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.