Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 noiembrie 2008
Informare · informare
Ioan Aurel Rus
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Este pentru prima dată, din 2004 încoace, când nu lucrăm în zi de luni, venim în zi de marți și nu respectăm ziua de lucru pentru parlamentari. Am plecat la ora 19.02 din Bistrița. De obicei, astăzi trebuia să ne întâlnim în ședință de grup la ora 14.00 și în plen la ora 16.00.
Am acceptat ideea, după o noapte de nesomn și venind cu trenul până aici, pentru bunul mers al Curții de Conturi și pentru alte lucruri care trebuiau făcute, să participăm la ședința Camerelor reunite.
Suntem dispuși, domnule președinte, să stăm și până mâine, de aceea am fost trimiși de electorat în Parlament, dar nu sunt dispus să stau încă atâtea ore aici, în bancă. Haideți să facem o pauză, măcar de o oră, mergem să mâncăm și noi, oameni suntem, și ne întoarcem. Și luăm lucrurile de la capăt, și lucrăm până deseară târziu, epuizăm și ordinea de zi, dacă e nevoie, și mergem acasă, și venim săptămâna care vine, și lucrăm cu toții spre binele țării.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.