Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 februarie 2008
procedural · respins
Verginia Vedinaș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Grupul parlamentar al PRM susține această propunere legislativă, atât pentru argumentele care au fost invocate de către colegul senator Gavrilă Vasilescu, cât și pentru alte argumente care credem noi că pot fi adăugate și trebuie avute în vedere. Cunoaștem foarte bine că asupra acestei probleme s-au pronunțat... În primul rând că s-au creat niște practici pe care noi nu le putem împărtăși în contextul în care în România, spune Constituția, limba oficială este limba română.
Prima și cea mai elementară, dacă-mi permiteți, obligație a unui cetățean român este să cunoască limba țării în care locuiește.
Ca parlamentar de Bihor pot să vă spun că vin la mine de foarte multe ori cetățeni care aparțin etniei maghiare și care parcă se rușinează că nu pot vorbi foarte bine românește. Eu, în schimb, mă mândresc că, deși ei știu că sunt parlamentar al Grupului parlamentar al PRM, vin la mine și apelează la ajutorul pe care li-l pot da în diferite probleme.
O altă chestiune. Nu știu cum ați reacționa dumneavoastră, dar noi, cei din Grupul parlamentar al Partidului România Mare, nu am reușit să împărtășim punctul de vedere exprimat de șeful statului cum că limba română trebuie învățată ca o limbă străină.
Nu, domnilor colegi, limba română este limba oficială a statului și ea trebuie învățată ca limbă oficială, nu ca limbă străină. Să învețe ca limbă străină chineza, să învețe tătara, alte limbi, nu limba română.
Apreciem că modul în care inițiatorii au conceput aceste soluții este benefic, pentru că, pe de-o parte, acestea pregătesc viitorii școlari pentru o adaptare corespunzătoare a pregătirii și a capacității lor la scopul de a-și însuși într-un mod corespunzător limba română, iar, în același timp, creează un tratament egal pentru toți copiii, indiferent de etnia căreia îi aparțin, învățând limba română după același gen de manuale.
Pentru aceste considerente, noi susținem inițiativa legislativă și vom vota împotriva raportului de respingere. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.