Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2014
final vote batch · respins
Gabriel Andronache
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Iau cuvântul în numele colegilor împreună cu care am inițiat acest proiect de lege și vă propunem, prin acest proiect de lege, de fapt o inițiativă legislativă parlamentară, să legiferăm o stare de fapt, și anume aceea că ziua de 2 iunie este ziua în care în mod faptic se celebrează sau sunt celebrați cei care și-au asumat această nobilă misiune de a crește un copil care se află într-o situație de dificultate și a fost declarat ca adoptabil de instanțele de judecată.
Considerăm că prin adoptarea acestei reglementări procedura de adopție la nivel național va fi mult mai bine cunoscută, iar structurile guvernamentale, precum și televiziunea publică vor avea obligația de a întreprinde demersuri în această direcție.
De aceea, vă solicităm sprijinul și vă rugăm să votați pentru adoptarea acestei inițiative parlamentare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.