Ecaterina Andronescu

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Îmi pare rău că nu am reușit, într-o discuție anterioară, să clarific cu domnul profesor Oprea toate aceste aspecte pe care le-a ridicat de la microfonul Senatului, ceea ce ne-ar fi scutit de dezbaterea aceasta, fără îndoială interesantă, dar poate că nu pentru toată lumea.

În primul rând, aș vrea să vă spun, domnule senator Oprea, că orice formă de învățământ trebuie să funcționeze cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, și când spun „condițiilor prevăzute de lege”, mă refer atât la Legea nr. 84/1995, cât și la Legea nr. 288/2004, cât și la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității învățământului superior.

Ministerul, prin activitatea de control, de evaluare pe care le-a făcut acolo, a constatat că niciunul dintre aceste criterii nu erau îndeplinite. Și, tot conform legii, ministerul, așa cum prin lege a autorizat, a acreditat programele de studii, tot așa, prin lege, a ridicat dreptul de a organiza învățământ la distanță unei universități care nu respecta niciunul dintre criteriile de organizare pentru învățământul la distanță. Mai vreau să vă spun de la acest microfon că și pentru acele programe pentru care universitatea era autorizată să funcționeze în centrul din București funcționa cu circa 53 de centre teritoriale și toți studenții înscriși în centrele teritoriale, unde nu exista nicăieri o bază specifică învățământului superior, erau vărsați către programul de studii care funcționa în universitatea cu sediul din București.

Acesta este un aspect. Apoi, tot legea spune că, în situația în care universitatea se abate de la standardele și criteriile de calitate, ea poate intra într-o perioadă de monitorizare specială, ceea ce a și făcut această ordonanță.

Trebuie să vă spun de la acest microfon... și vă dau două date prin comparație: dacă la o universitate, aceea din care provin, la 25.000 de studenți sunt circa 1.550 de cadre didactice, la universitatea despre care discutăm astăzi, pentru circa 312.000 de studenți înscriși în universitate erau circa 630 de cadre didactice. Cred că cifrele vorbesc de la sine.

Apoi, la întrebarea dumneavoastră referitoare la precizarea numelui ministrului care a permis acordarea a 50.000 de diplome, vreau să precizez faptul că acest lucru s-a întâmplat în 2005 și, pe lângă cele 50.000 de diplome, universitatea pe care o discutăm a solicitat și a obținut și 20.000 de certificate de pregătire pedagogică, ceea ce ne duce cu gândul că cei 20.000 de așa-ziși absolvenți i-am fi putut regăsi în sistemul nostru de învățământ.

Vă rog să vă întoarceți din 2005 cu trei ani în urmă și să vedeți cine a permis admiterea unui număr de studenți nepermis de mare și dincolo de orice fel de criterii pe care orice universitate trebuie să le respecte atunci când vorbim de corelarea dintre capacitatea universității de a școlariza și cifra de școlarizare.