Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Irina Alexe
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Documentul supus ratificării creează bazele cooperării eficiente pentru prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere, a terorismului și a altor infracțiuni grave.
Articolul supus ratificării cuprinde prevederi referitoare la domeniile de cooperare convenite de părți, realizarea schimbului de informații și de experiență între acestea, cooperarea prin intermediul INTERPOL, stabilirea modalităților și metodelor prin care se realizează cooperarea, prevederi referitoare la amânarea aplicării sau refuzarea implementării solicitării de informații sau activități, la modalitatea de suportare a cheltuielilor generate de implementarea prevederilor acordului, precum și la reguli privind protecția informațiilor clasificate și a datelor cu caracter personal.
De asemenea, acordul cuprinde dispoziții referitoare la intrarea în vigoare, denunțarea, motivele de încetare, ca oricare alt document internațional.
Având în vedere toate aceste considerente, vă rugăm să fiți de acord cu ratificarea acordului în forma prezentată. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.