Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2009
Declarații politice
Liviu Titus Pașca
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului prim-ministru Emil Boc, Guvernul României, și se referă la suplimentarea atribuțiilor Secretariatului General al Guvernului și ale șefei Secretariatului General al Guvernului.
După cum se știe, desființarea Cancelariei PrimuluiMinistru a determinat creșterea atribuțiilor Secretariatului General al Guvernului (SGG). Am aflat, totodată, că în ultima sa ședință Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prin care Daniela Andreescu, șefa Secretariatului General al Guvernului, primește calitatea de unic ordonator principal de credite, cu alte cuvinte, va gestiona întregul buget al Executivului. În felul acesta, șefa SGG va avea în subordine toate fondurile Executivului și ale agențiilor guvernamentale.
Ca urmare a desființării Cancelariei, doamna Daniela Andreescu va avea în subordine Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Agenția Română pentru Investiții Străine, Agenția de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială, Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Comisia pentru Controlul Activităților Nucleare. În total, șefa SGG va avea în subordine aproximativ 800 de angajați ai autorităților.
Aceeași ordonanță stipulează și faptul că încadrarea personalului, modificarea, suspendarea sau concedierea unei persoane se fac tot prin ordin al Secretariatului General, respectiv al doamnei Andreescu.
Dat fiind faptul că în perioada 2002 – 2005 Daniela Andreescu, în calitate de șefă a Oficiului pentru Migrația Forței de Muncă OMFM, le „recomanda” persoanelor care solicitau un loc de muncă în străinătate să ia avize și atestate de la furnizorii aflați în legătură de interese directe cu familia Udrea Cocoș, vă rog să explicați, domnule prim-ministru:
1. Care au fost criteriile ce v-au determinat să o numiți pe Daniela Andreescu într-un post de șefă a SGG?
2. Care au fost motivele pentru care atribuțiile SGG au fost sporite? Solicit răspuns în scris și verbal. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.