Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2013
Informare · informare
Eusebiu Manea Pistru-Popa
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Interpelarea este adresată domnului Dan Șova, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine.
Obiectul întrebării este situația pasajelor aflate pe centura de ocolire a municipiului Arad, respectiv peste liniile de cale ferată Arad–București și linia de cale ferată Brad–Curtici.
Domnule ministru Dan Șova, în calitate de parlamentar al județului Arad am demarat o campanie pentru sensibilizarea Guvernului, astfel încât la rectificarea bugetară din luna august 2013 să fie refinanțate și pasajele Aradului.
Din păcate, așa cum am estimat, rectificarea bugetară a fost negativă la ministerul pe care-l conduceți, cu un minus de peste 200 de milioane de euro. Astfel, județul Arad a rămas din nou fără bani pentru continuarea lucrărilor la pasaje, în timp ce, în luna aprilie 2013, parlamentarii USL se arătau foarte optimiști, afirmând că există resurse financiare pentru continuarea acestor lucrări. Vă rog, domnule ministru, să ne precizați, atât mie, cât și celor peste 21 de mii de arădeni care au semnat o petiție pentru continuarea lucrărilor, care sunt măsurile pe care le veți întreprinde pentru finalizarea pasajelor din municipiul Arad.
Solicit răspuns în scris și oral. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.