Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2010
Informare · Trimis la votul final
Mircea Irimescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Intervin numai pentru o precizare: s-a afirmat și ieri și s-a repetat și astăzi că noi, prin această hotărâre, eventual aprobată, de a ajunge la Iași, sărbătorim 150 de ani de învățământ românesc superior.
Nu este așa. Știe toată lumea, colegiile confesionale de la Cluj de dinaintea înființării Universității sunt învățământ superior știe toată lumea că Institutul Teologic de la Cernăuți, înființat în 1827, cu 50 de ani înaintea Universității, este învățământ superior, că la Iași au existat, înainte de Universitate, Școala Superioară de Ingineri Hotarnici a lui Asachi și, respectiv, Academia Mihăileană.
Așadar noi vom comemora, vom sărbători 150 de la înființarea Universității „Alexandru Ioan Cuza”, și nu 150 de ani de învățământ superior în România.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.