Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2009
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Gheorghe David
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea este adresată Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, doamnei președinte Ancuța Gianina Opre.
Doamna președinte,
În ultimul timp sunt tot mai multe sesizări primite la biroul senatorial prin care petenții solicită măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri. În astfel de situații se află câțiva petenți – pe care nu-i enumăr aici, voi depune la secretariatul ședinței textul scris – proprietari ai unui imobil compus din teren în suprafață de 2.992 metri pătrați, situat în municipiul Timișoara, Calea Șagului nr. 15 (25), ce face obiectul dosarului cu nr. 6.792/CC, constituit în baza notificări nr. 185/2002, 186/2002, soluționată prin emiterea dispoziției nr. 9/2006.
Vă solicit să-mi comunicați situația acestui dosar, având în vedere că inclusiv raportul de evaluare a fost depus la sfârșitul lunii februarie fără ca petenții să primească răspuns. Solicit răspuns în scris și verbal.
Domnule președinte, mai am o întrebare. Pot să o prezint?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.