Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 mai 2008
procedural · adoptat tacit
Verginia Vedinaș
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Mă bucur și am satisfacția că o comisie din care fac parte, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, a dat dovadă de înțelepciune și a venit și în fața noastră cu argumente pertinente care susțin adoptarea de către noi a acestei propuneri legislative.
Aș vrea să mai adaug altele, dacă-mi permiteți, domnule președinte.
Noi am creat, printr-o lege, o instituție în considerațiunea unui om — acest Reprezentat special al Guvernului etc. —, în condițiile în care există suficiente autorități ale statului român care au ca finalitate sau competență să promoveze imaginea României, să deruleze relațiile cu alte state, cu organisme internaționale etc.
În al doilea rând, eu personal, de patru ani, de când sunt parlamentar — poate dumneavoastră aveți alte informații —, nu am văzut niciodată un raport al acestei structuri, raport din care să rezulte ce a făcut în mod concret. Dacă este vorba
despre imaginea României, oare noi, ca organ reprezentativ suprem, nu trebuia să știm ce s-a făcut pentru România, iar Guvernul să ne fi transmis, la rândul său, dacă ar fi avut astfel de informații?
Cred, în concluzie — pot fi multe de spus, dar nu suntem la declarații politice —, că trebuie să punem capăt acestei așa-zise instituții, acestei pseudoinstituții, pentru că sunt obiective care pot fi mai în folosul românilor, sunt bani care pot fi mai util cheltuiți, iar instituțiile special abilitate să promoveze imaginea României și să deruleze relațiile cu organismele internaționale și cu alte state să-și facă datoria. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.