Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 octombrie 2008
procedural · adoptat tacit
Constantin Gheorghe
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Voi fi cât se poate de scurt.
Având în vedere că, în prevederile ordonanței, această verificare se extinde asupra unei largi plaje de categorii socioprofesionale, care n-au un statut de reper moral mai înalt decât clericii României, consider că ar trebui să reflectăm mai mult asupra acestei situații.
Plecând de la principiul constituțional că toți cetățenii sunt egali în fața legii și având în vedere că CNSAS nu este o instanță judecătorească, nu dă sentințe, nu ia măsuri de niciun fel, rămâne tot în sarcina Bisericii să procedeze cum crede de cuviință în urma rezultatului acestor verificări.
De aceea, mi se pare că a excepta această categorie pune a priori un semn de îndoială asupra clericilor români și creează impresia unei protecții pe care noi, Parlamentul, vrem s-o asigurăm prin lege. Nu cred că facem un bine exceptându-i pe clerici de la aceste verificări, pentru că, sigur, organizarea lor și legea după care își desfășoară activitatea Biserica Română le conferă instrumentele necesare să procedeze după cum cred de cuviință.
Pentru acest motiv, consider că ordonanța trebuie să prevadă în textul ei și această literă pe care noi o discutăm acum.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.