Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Andrei Daniel Gheorghe
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Noi, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal, sperăm că acest institut care se va înființa va avea o reală utilitate publică și nu va constitui doar o simplă sinecură, creată special pentru a satisface nevoile sau interesele unei persoane ori ale unui grup de persoane.
În România ne confruntăm cu toții cu această problemă, a formelor fără fond, a instituțiilor, de cele mai multe ori, a instituțiilor de tip cultural, de tip politico-diplomatic, a căror utilitate, de multe ori, o regăsim cu destulă dificultate.
Levantul trebuie să reprezinte, vrând-nevrând, o zonă prioritară pentru politica externă românească. Este o zonă geografică apropiată nouă și îmi permit să spun chiar apropiată sub anumite aspecte culturale.
Levantul înseamnă în fond acest spațiu al Mediteranei de Est, în care se găsesc Israelul, Ciprul, Libanul, Siria, Iordania, teritoriile palestiniene. Deci avem un spațiu deosebit de important din punct de vedere geostrategic și geopolitic și un spațiu cu care România are lungi relații și lungi legături istorice. Să nu uităm că, în perioada Evului Mediu, Țara Românească și Moldova au fost printre principalii sponsori și susținători ai comunităților creștine din Orient. Să nu uităm că, inclusiv în istoria mai recentă, România a avut relații deosebite atât cu lumea arabă, cât și cu statul Israel.
Să nu uităm, de asemenea, că sunt comunități mari de români, în special în Israel, dar și în celelalte țări, iar relațiile comerciale dintre România și statele aflate în Levant au constituit întotdeauna o parte importantă a schimburilor economice ale României.
Așadar, pe undeva, această cercetare a Levantului și a legăturilor pe care România le are cu acest spațiu care a aparținut cândva Imperiului Bizantin, un spațiu mult mai complex din punct de vedere cultural și din punct de vedere identitar... avem acolo evrei, avem arabi, avem greci, avem asirieni, avem armeni și avem ultimii vorbitori ai limbii aramaice, pe care o vorbea cândva Mântuitorul Hristos.
Una peste alta, este foarte important ca noi toți să conștientizăm că, atunci când creăm o instituție publică, atunci când încercăm să cercetăm astfel de chestiuni care implică politică internațională și relații diplomatice, ar trebui ca acele lucruri să capete și o finalitate și să nu fie făcute strict așa, doar pentru o anumită persoană și doar cu un obiectiv imediat.
Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal va vota pentru adoptarea proiectului cu privire la constituirea Institutului pentru Studiul Levantului și sperăm că acest lucru nu va rămâne doar așa, scris pe foaie, și va genera anumite efecte.
Și, totodată, cred eu, România trebuie să aibă o implicare tot mai mare în problematica care ține de această zonă apropiată nouă, atât geografic, cât și istoric, reprezentată de spațiul Mediteranei de Est, de această zonă de confluență de culturi și civilizații, care a jucat un rol mult mai important în istoria umanității decât ne imaginăm astăzi.