Alina Mihaela Bica

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Noțiunea recunoașterii a fost introdusă printr-un amendament al Comisiei pentru politică externă. Inițiatorul, respectiv Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, nu a fost de acord cu această noțiune tocmai pe considerentul, în primul rând, că nu are o reglementare legislativă anume prevăzută în lege.

În al doilea rând, forma pe care am propus-o noi și în legătură cu care am insistat consta în faptul ca persoana care formulează o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 10[1] din lege să redobândească cetățenia. Am încercat să evităm, în acest fel, situații absurde de genul în care, să spunem, o persoană care înainte de 1989 a deținut cetățenia română,

pe care, ulterior, a pierdut-o și nu a formulat niciodată cerere de reacordare a acesteia, decedează, iar moștenitorii acesteia se trezesc în situația, cel puțin bizară, ca cetățeni străini care nu sunt născuți pe teritoriul României și care nu au formulat cerere niciodată să se trezească cu un regim juridic al unei cetățenii române acordate _ope legis_ , în condițiile în care, în conformitate cu legislația anumitor state, cum ar fi de exemplu Ucraina, automat, dobândirea cetățeniei altui stat conduce la decăderea din funcțiile publice și de la deținerea cetățeniei statului respectiv.

Din păcate, la nivelul comisiei s-a adoptat varianta acestei recunoașteri prin efectul legii.

Mai sunt și alte aspecte, dacă-mi permiteți, în legătură cu care inițiatorul nu a fost de acord, respectiv alte amendamente adoptate de comisie.

A fost modificat articolul care prevedea procedura de depunere a cererilor de redobândire a cetățeniei întemeiată pe art. 10[1] , în sensul că se acordă posibilitatea depunerii acestor cereri și la nivelul prefecturilor din țară. Noi am încercat să explicăm faptul că, în condițiile în care Direcția Cetățenie este sub autoritatea și coordonarea Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, este foarte complicat să coordonezi și să gestionezi două instituții, dacă doriți dumneavoastră, care se află sub autoritatea a două ministere, respectiv Ministerul Administrației și Internelor, care se ocupă de problema prefecturilor, și Direcția Cetățenie, care se ocupă de problema cetățeniei și se află la nivelul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Mai mult decât atât, există o imposibilitate de corelare a software-ului și a modalităților de verificare a dosarelor în ceea ce privește depunerea acestora. Termenul de 5 luni, care obligă statul român la procesarea cererilor cu pricina, de asemenea poate duce la nenumărate condamnări ale statului la CEDO, tocmai pentru că o avalanșă de asemenea cereri, negestionate de o singură autoritate, va conduce, automat, la abuzuri și decăderi din termenul prevăzut de lege.

O altă modificare cu care, de asemenea, nu am fost de acord, un alt amendament prevedea posibilitatea depunerii jurământului în fața prefectului. Este cel puțin o anomalie juridică, deoarece dacă ministrul justiției emite ordinul de acordare a cetățeniei legea prevedea faptul că depui jurământul în fața ministrului justiției, autoritatea care emite ordinul. Or, în condițiile date, nu știu cum poți să depui jurământul și care este procedura după care se poate organiza depunerea unui astfel de jurământ, cum comunică ministrul justiției prefectului ordinele respective, cum se fac rectificările pe ordine în situația în care apar greșeli în legătură cu emiterea acestora și, de asemenea, procedura de comunicare.