Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Ana
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Nu este nicio problemă.
Declarația mea politică este intitulată „Mișcarea Populară”.
Odată cu trecerea timpului, în funcție de evoluția sau involuția societății, cetățenii, indiferent de opțiunile politice, analizează cu mare atenție prestația politicienilor, mai ales a celor aflați la guvernare. În funcție de modul cum ei și familiile lor trăiesc și de perspectivele pe care le oferă viața, zi de zi, ei își manifestă aprobarea sau dezaprobarea ori de câte ori sunt chestionați. Cum societatea românească sub guvernarea Boc nu a evoluat, mai mult, înregistrăm o involuție prin scăderea dramatică a nivelului de trai, cetățenii români își manifestă din plin nemulțumirea față de partidele aflate la guvernare.
Scăderea dramatică în sondajele de opinie înregistrată de PDL produce frisoane conducerii partidului și pentru a opri dezastrul de la viitoarele alegeri pregătesc o strategie de salvare.
Conștient că românii nu le vor mai acorda încrederea la viitoarele alegeri, PDL încearcă diverse mișcări pe scena politică, aruncând spre opinia publică diverse idei: ba schimbarea culorilor partidului, în loc de portocaliu, verde, ba schimbarea siglei și a denumirii, ba apariția unui alt partid care să fie imaculat precum Albă-ca-Zăpada sau, în ultimă instanță, o Mișcare Populară creată în jurul PDL și care să cuprindă toate partidele și partidulețele noi sau vechi și care nu întrunesc pragul electoral, dar care împreună ar putea pătrunde în Parlament.
PDL dorește ca Mișcarea Populară să reprezinte colacul de salvare de la dezastrul ce se prefigurează a fi la următoarele alegeri și totodată spălarea imaginii care s-a format, de partid corupt și incapabil să guverneze pentru cetățenii României. Strângând în jurul lor partidele mici, comasând alegerile locale cu cele parlamentare, introducând votul prin corespondență, PDL mizează pe bulversarea electoratului și obținerea unui scor care să le permită și formarea unei noi majorități în Parlament și stabilirea unui nou guvern. Pentru ca să-și întărească structurile în teritoriu pe care să mizeze la viitoarele alegeri, folosește arma racolării de primari prin mituire, șantaj politic și amenințări. Aceste metode sunt folosite însă prin UNPR, partidul creat prin fraudă, PDL punându-i la dispoziție recuzita, fondurile, dosarele și structurile din serviciul statului.
Eu cred că aceste acțiuni care se intensifică pe măsură ce ne apropiem de viitoarele alegeri au menirea să creeze într-adevăr o Mișcare Populară, dar de altă natură. Cred că va fi vorba de o „mișcare populară” formată din cei care au înmagazinat foarte multă nemulțumire, frustrări de tot genul, ură față de cei care conduc astăzi țara, incapacitatea de a mai putea suporta lipsurile și umilințele din partea unor guvernanți ghiftuiți și insensibili la nevoile celor mulți.
Această Mișcare Populară reprezintă nu dezideratul pe care și-l dorește PDL, ci pericolul care-l paște înainte de data alegerilor, altfel nu-mi explic măsurile draconice de securitate pe care domnul Emil Boc și le-a luat odată cu vizita de la Timișoara din 7–8 octombrie 2011. Numai pe vremea lui Ceaușescu se foloseau forțele de ordine, dar mai ales trupele speciale în așa-zisele vizite de lucru.