Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 februarie 2017
other · adoptat tacit
Gabriel Andronache
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Numărul curent 22 are acest amendament. Prin acest amendament venim în fața dumneavoastră pentru a vă propune suplimentarea sumei prevăzute în anexa nr. 7, la numărul curent 8, județul Brașov, cu suma de 9.000 de mii de lei, cu următoarea motivare regulamentară prevăzută de articolul 99 din Regulamentul Camerei Deputaților. În paranteză fie spus, este de tot râsul motivarea respingerii acestui amendament de Comisiile pentru buget-finanțe. Și anume: „pentru întocmirea documentației tehnice și execuție cale de rulare alfa și platformă îmbarcare-debarcare pentru Aeroportul Brașov”.
Cu ajutorul colegilor din legislatura trecută, am reușit să clarificăm situația juridică a terenului pentru acest aeroport. De aceea, vă rugăm acum să fiți de acord cu alocarea unei sume de bani pentru județul Brașov, urmând ca cu această sumă de bani Consiliul Județean Brașov să continue realizarea acestei investiții, alături de sumele de bani pe care le va prevedea în bugetul propriu.
Vă rugăm să ne sprijiniți și aștept votul tuturor parlamentarilor de Brașov pentru acest amendament. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.