Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 martie 2008
other · retrimis
Kibedi Katalin Barbara
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Obiecțiile comunicate în punctul de vedere al Guvernului se referă, în principal, la 3 aspecte.
Unul rezolvă problema excepției de care trebuie să se bucure totuși accesul la informațiile de interes public, și anume să ne referim la cele care ar conține informații clasificate care se situează în domeniul apărării naționale, al siguranței și ordinii publice.
În măsura în care observăm modul de formulare al aplicabilității textelor și cu privire la contractele în derulare, atunci acestea încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) din
Constituția României, având în vedere că legea nu poate dispune decât pentru viitor.
În ceea ce privește prevederea care ar sancționa persoana, în sensul de a se prevedea ca infracțiune măsura în care o autoritate refuză o informație care totuși este de interes public, apreciem că aici ar trebui să se atragă răspunderea persoanei juridice, situație în care prevederea privind numai închisoarea aplicabilă și care poate fi numai în situația persoanelor fizice nu și-ar putea găsi locul în domeniul practic. Pentru aceste considerente, nu susținem inițiativa.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.