Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 octombrie 2007
other · adoptat tacit
Sergiu Andon
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Obiectul reglementării este exact cel expus de reprezentantul inițiatorului. Suntem primă Cameră sesizată. Am beneficiat de avizul favorabil al Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, precum și de avizul favorabil al Consiliului Legislativ.
Precizez că acest raport este comun, al Comisiei juridice, de disciplină și imunități cu Comisia pentru muncă și protecție socială. Ne-am întrunit în plen în zilele de 25 și 26 septembrie a.c. și, cu unanimitate de voturi, membrii celor două comisii au hotărât să vă supună dumneavoastră, plenului, spre adoptare proiectul de lege, care face parte din categoria legilor organice.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.