Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mircea Lubanovici
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte. Onorat prezidiu,
Doamnelor și domnilor deputați,
Prin declarația de astăzi, doresc să-mi exprim solidaritatea față de eroii protestatari din Ucraina.
„Atenție, o Ucraină destabilizată poate afecta securitatea României!”
Lupta pentru libertate pe care cetățenii ucraineni au purtat-o fără rețineri ne arătă încă o dată cum acest ideal rămâne unul definitoriu pentru societatea actuală, o lecție pe care am învățat-o și noi și ale cărei imagini trebuie să rămână vii în conștiința noastră națională, la aproape 25 de ani de la revoluție.
Deși conflictele stradale s-au încheiat, să nu uităm că traseul dificil al Ucrainei abia acum începe. Degradarea economiei, deprecierea monedei naționale, posibilitatea intrării statului ucrainean în incapacitate de plată sunt doar câteva dintre elementele care întunecă victoria celor care au fost capabili de sacrificiul suprem. Din nefericire, la acestea se adăugă neputința politicului de a răspunde în mod real cerințelor populației, în condițiile în care nu există un lider clar al opoziției, iar președintele destituit, Viktor Ianukovici, refuză să recunoască legalitatea demiterii sale.
Stimați colegi,
Suntem datori să nu asistăm pasiv la ceea ce se întâmplă în Ucraina. Protestul Euromaidanului a fost expresia clară a manifestării împotriva corupției, a dominării politicului și economiei de către oligarhi, a limitării opțiunilor europene sub amenințarea rusă. O luptă fără echivoc împotriva celor care s-au crezut mai presus de lege și au acționat numai pentru câștigurile proprii, în detrimentul intereselor naționale și ale populației. O asemenea lecție trebuie să ne motiveze în încercările noastre de a dezvolta un stat și o societate moderne. Suntem datori să condamnăm public faptele de corupție, mită și trafic de influență. Suntem datori să acceptăm cu demnitate sentințele justiției și nu să le negăm adevărul prin apelul veșnic la persecuție politică și la influența președintelui. Eforturile noastre de a ne integra în mod real în Uniunea Europeană trebuie să continue prin respectarea justiției, a statului de drept, a regulilor democrației și economiei de piață. Chiar dacă pentru unii asta înseamnă acceptarea sentințelor de condamnare a mentorilor politici de către o justiție independentă.
În următoarea perioadă, România trebuie să sprijine Ucraina în eforturile sale de reconstrucție economică și politică, precum și în cele de asociere cu Uniunea Europeană. Susținerea internațională de care se bucură în acest moment Ucraina trebuie întreținută printr-un efort continuu din partea tuturor, având în vedere gravele probleme interne. Să nu uităm că o Ucraină destabilizată influențează nu numai parcursul european al Moldovei, dar și securitatea țării noastre. Suntem în fața unui moment, stimați guvernanți, în care responsabilitatea trebuie să vă conducă acțiunile internaționale, reduse în ultimul timp la simple campanii de imagine!