Mircea Lubanovici

Vă mulțumesc, domnule președinte. Onorat prezidiu,

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi am intitulat-o „Adopția internațională a copiilor, concepută și abandonată”.

Doresc să vă readuc în atenție subiectul delicat al adopțiilor internaționale. Avem în prezent aproximativ 60.000 de copii instituționalizați, dintre care, până la mijlocul lunii trecute, aproximativ 2.300 au fost declarați adoptabili. Mai mult decât atât, numărul de copii adoptați până în octombrie 2013 a fost de 530, din care doar șapte au fost adoptați internațional. Astfel, deși România, teoretic, permite adopțiile internaționale din aprilie 2012, nenumăratele deficiențe care există în sistem și criteriile pe baza cărora se realizează adopțiile fac ca acest proces să fie extrem de lung și dureros, atât pentru copilul ce urmează să fie înfiat, cât și pentru părinții adoptivi.

Cu mâhnire afirm că, dacă situația este incomodă pentru adopții în țară, pentru cele internaționale aspectele sunt mult mai grave. Este îngrijorător că, din 2012, an în care s-a modificat Legea nr. 273/2004, astfel încât adopțiile internaționale să devină posibile, nu s-au mai continuat eforturile de îmbunătățire a acestui proces, deși problemele din sistem au fost semnalate atât de ONG-uri, cât și de cei care doresc să adopte un copil, de media sau chiar de unele instituții abilitate în acest sens. Este alarmant că deși s-au lansat apeluri către autorități pentru a facilita procesul adopțiilor, acestea preferă să abandoneze încă o dată acești copii și să îi lase în grija unui sistem care, în mod evident, nu funcționează.

Una dintre problemele critice care îngreunează în mod semnificativ adopțiile, atât pe plan intern, cât și internațional, constă în dorința exagerată a autorităților de a reintegra în familia naturală copiii instituționalizați, asta deși ei au fost abandonați de către mame, fie dintr-o lipsă clară de interes, fie din disperarea acută a celor care nu au mijloacele necesare pentru a crește acești copii. Sunt mame care își lasă copiii în maternitate, în speranța că, odată ce le va fi găsită o nouă familie, șansele copiilor lor la dezvoltare vor fi mai ridicate. Din păcate, sistemul eșuează și aici – sunt extrem de multe cazuri în care copiilor din sistem le este negată orice șansă de educație și cresc într-un mediu care nu face decât să îi abuzeze psihologic. Toate acestea au un impact negativ asupra temperamentului, comportamentului și IQ-ului copilului și îi cresc șansele de a rămâne în sistem. Mai mult decât atât, media și ONG-urile au relatat pe larg cazuri tragice în care copiii abandonați au fost returnați membrilor familiei extinse, iar aceștia fie au continuat abuzul asupra lor – fizic și psihologic –, fie nu au avut resurse pentru a-i crește, cazuri încheiate prin moartea celor mici. Cum pot autoritățile, în fața acestor probleme, să închidă ochii și să legitimeze astfel un sistem viciat?!