Otilian Neagoe

Vă mulțumesc, domnule președinte. Onorat Senat,

În declarația mea politică de astăzi aș dori să mă refer la o problemă de o deosebită importanță, o problemă care este într-o deosebită expansiune în România, și anume problema hipermarketurilor.

Astăzi, deja asistăm la un conflict între producători și cei care constituie rețeaua de hipermarketuri. România a ajuns astăzi, după unele statistici, să aibă câteva sute de hipermarketuri. Sigur, este un lucru foarte bun că s-a modernizat comerțul în România. Românii sunt mari amatori de cumpărături, au fost dintotdeauna mari amatori de târguieli, dar această problemă a hipermarketurilor pare că a scăpat de sub control. Ea nu este reglementată suficient, iar administrațiile locale nu au întotdeauna cele mai nimerite pârghii pentru a institui reguli foarte clare în acest domeniu. Se știe că hipermarketurile, de regulă, sunt așezate la periferia orașelor sau la o anumită distanță de periferie. Ei bine, acest lucru nu se întâmplă și, uneori, vedem că hipermarketurile au ajuns să fie în cartiere, în centrul orașelor, lucru care a contribuit la desființarea micilor magazine.

Astăzi vedem de multe ori cum cetățeanul merge aproape zilnic să-și facă mici cumpărături la hipermarket și descoperă de multe ori că, de fapt, în hipermarketuri nu sunt produse de un nivel calitativ corespunzător. Acest lucru are drept cauză modul în care se derulează relația dintre vânzător și producător. Sunt contracte care se încheie între cei care au aceste rețele de hipermarketuri și producători, contracte care sunt confidențiale, ele nu sunt cunoscute marelui public, iar producătorii, sigur, din teamă, nici nu au curajul să protesteze public pentru faptul deosebit de grav că sunt înrobiți de tot felul de taxe pe care trebuie să le plătească pentru a avea acces în rețea. De fapt, există o formulă care poate fi numită, așa, generic, o formulă a discounturilor, adică producătorul trebuie să facă discounturi celui de la supermarket pentru a avea acces la procesul de vânzare. Aceste discounturi se fac, de fapt, mascat, prin tot felul de taxe: taxa de raft, taxa de colț de raft, taxa de publicitate, taxa de intrare – este o taxă de 5.000 RON pe fiecare produs în parte.

Aceste taxe ajung, uneori, să reprezinte 30%, chiar peste 30% din factura pe care, la un moment dat, trebuie să o plătească hipermarketului producătorul. Acum se pare că și acest procent de 30% a devenit insuficient și se fac, în continuare, presiuni ca să ajungă la 60% din prețul de vânzare, iar decontările se fac la 30 de zile, urmărindu-se, în perspectivă, ca termenul de decontare să fie la 60 de zile.

Toate lucrurile acestea îl fac pe producător să aibă o viață tot mai grea și, ca să reziste pe această piață extrem de competitivă și tot mai dură, mai ales pentru micii producători, el umblă la rețeta produsului. Găsim, astfel, în produse tot felul de ingrediente. Din păcate, legislația noastră nu-i obligă pe cei care expun asemenea produse să prezinte și proporțiile ingredientelor componente. Asistăm, uneori, la produse care au pe etichetă ingredientele componente fără să se specifice ponderea lor. Am văzut de curând într-un hipermarket – și se face reclamă și la televiziune – cum se vând icrele, pasta de icre, iar undeva, cu un corp de literă foarte mic, scrie acolo: „icre – 4%”. Deci în acea pastă icrele reprezintă numai 4%. Și sigur că exemple de acest tip pot fi nenumărate.