Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 noiembrie 2009
Declarații politice · respins
Ion Rușeț
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prima întrebare este adresată domnului Vasile Blaga, ministrul interimar al administrației și internelor.
Obiectul întrebării: Drumul județean 664 A, ce traversează localitatea gorjeană Rugi, din comuna Turcinești, cu toate că a fost construit recent, este afectat de o scufundare de teren. Construcția, care a costat peste 10 miliarde lei vechi, este distrusă pe o suprafață de peste 100 de metri. Specialiștii care au efectuat măsurători în zonă și au propus mai multe soluții beneficiarului, respectiv Consiliului Județean Gorj, au constatat, la vremea respectivă, că terenul este instabil, numai că, dintre toate soluțiile tehnice propuse pentru construcție, a fost aleasă cea mai ieftină, dar și cea mai ineficientă în timp, mai ales pentru localnicii care folosesc des ruta amintită.
Drumul face legătura dintre comuna Turcinești, peste dealul Rugilor, cu localitatea vecină Stănești. În ultimele luni, scufundarea terenului nou a început să se accentueze de la o zi la alta și să fie vizibilă cu ochiul liber, iar centura de beton care a fost turnată atunci este acum la circa 10 metri față de nivelul drumului unde fusese turnată inițial.
La început, crăpătura din asfalt nu le-a creat probleme sătenilor, însă, în momentul de față, șoseaua este ruptă, pur și simplu, pe la jumătate, pe o lungime de peste 100 de metri.
Din cauza traficului din zona respectivă, există riscul ca, în momentul traversării acestei porțiuni de drum, să se producă accidente deosebit de grave.
Vă solicit, domnule ministru, să ne comunicați în ce mod vedeți rezolvarea situației prezentate și ce măsură veți lua pentru stabilirea cu exactitate a modului în care au fost folosite fondurile alocate din bugetul de stat pentru realizarea respectivei lucrări.
Solicit răspuns în scris.
A doua întrebare...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.