Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 mai 2008
Declarații politice · respins
Vasile Ioan Dănuț Ungureanu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prima întrebare este adresată domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu.
Consiliile județene din Arad au votat la jumătatea lunii aprilie o majorare semnificativă a tarifului la canalizare. Scumpirea tarifului a fost cerută de Compania de Apă Arad, care și-a motivat solicitarea prin nevoia de acoperire a ratei inflației. Tariful a fost aprobat inițial de ANRSC. Pentru canalizare, epurare mecanică și biologică tariful acceptat de ANRSC, și aprobat de consiliile județene, a fost de 2,14 lei, în condițiile în care cel vechi era de 1,62 lei. Aceasta înseamnă o creștere cu aproximativ 35% mai mult peste rata de inflație. Totodată, pentru canalizarea zonei industriale vest din municipiul Arad creșterea a fost de 1 leu, față de 0,76 lei cât era inițial, și în acest caz creșterea a fost de aproximativ 35%. După cum se poate vedea, creșterea tarifului la canalizare depășește rata inflației.
De aceea, vă întreb, domnule prim-ministru, dacă apreciați ca justificată acceptarea de către autoritatea națională a creșterii cu 35% a tarifului pentru această utilitate publică și dacă nu cumva tocmai această acceptare de către instituția din subordinea Guvernului este un atentat la buzunarele arădenilor și ale investitorilor din municipiul Arad. Solicit răspuns în scris și verbal.
A doua întrebare este adresată domnului ministru al agriculturii Dacian Cioloș.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.