Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 decembrie 2010
other · respins
Irina Alexe
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Prin prezentul proiect de lege se propune crearea cadrului juridic necesar aplicării Deciziei 2009/371/JAI a Consiliului din 6 aprilie 2009 privind înființarea Oficiului European de Poliție (Europol), fiind avute în vedere, în principal, următoarele aspecte:
– desemnarea reprezentantului României în Consiliul de administrație al Europol și a supleantului acestuia;
– participarea personalului Europol în cadrul echipelor comune de anchetă care funcționează pe teritoriul României;
– stabilirea canalelor de cooperare cu Europol, respectiv unitatea națională Europol și ofițerii de legătură la Europol; – utilizarea Sistemului Informațional Europol, cu accent pe stabilirea autorităților abilitate să folosească acest sistem, a categoriilor de date ce pot fi introduse în sistem și a condițiilor de introducere, modificare și ștergere, precizând totodată și regimul specific schimbului de informații suplimentare cu privire la datele introduse în sistem sau cel aferent consultării sistemului de către alte autorități publice române decât cele abilitate să-l utilizeze;
– stabilirea regulilor în domeniul protecției datelor incluse în Sistemul Informațional Europol sau în alte fișiere de date ale Europol, inclusiv un raport de necesitate a respectării drepturilor persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal;
– asigurarea cheltuielilor efectuate în cadrul procesului de comunicare cu Europol din bugetul aprobat al Ministerului Administrației și Internelor, în concordanță cu prevederile Deciziei Europol.
De asemenea, prin acest proiect de lege se prevede abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2007, care reglementa măsurile de punere în aplicare a Convenției privind constituirea Oficiului European de Poliție (Europol).
Având în vedere toate aceste considerente, vă rugăm să aprobați proiectul de lege în forma prezentată de Guvern și o să vă rog, domnule președinte, atunci când va fi prezentat raportul comisiei, să-mi permiteți să intervin cu privire la amendamente, pentru că nu suntem de acord cu amendamentele admise de comisie.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.