Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 septembrie 2007
procedural · respins
Dan Cârlan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Proiectul de lege a fost dezbătut în plenul Senatului într-o primă lectură în 13 iulie 2007, atunci când au fost puse în evidență o serie întreagă de inadvertențe și disfuncționalități. Plenul a decis retrimiterea ordonanței la comisie, ca în termen de o săptămână Comisia economică, industrii și servicii împreună cu Guvernul să vină cu propunerile care să remedieze acele inadvertențe, pentru a face proiectul apt să fie adoptat în plen.
La finele nu numai al primei săptămâni, dar și al celei de-a doua săptămâni nu am primit niciun fel de soluție din partea Guvernului pentru a se remedia aspectele semnalate în plen.
Având în vedere caracterul de procedură de urgență al acestui proiect, având în vedere mandatul implicit acordat de plenul Senatului pentru a corecta inadvertențele la propunerea Comisiei economice, industrii și servicii și a
Guvernului, Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, constatând că nu s-au produs acele îmbunătățiri, a decis, prin votul majorității membrilor, adoptarea unui raport suplimentar de respingere.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.