Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 octombrie 2008
procedural · adoptat tacit
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Domnule președinte,
Nu am întrebări, dar permiteți-mi să iau cuvântul pe fond. Grupul nostru parlamentar susține această propunere legislativă, este foarte bună. În contextul noii Legi nr. 35/2008, inițiatorii au venit cu o idee foarte bună, respectiv, pe lângă obligarea candidaților să depună o garanție egală cu cinci salarii minime brute pe economie, inițiatorii acestei propuneri legislative propun Guvernului, care și-a asumat răspunderea pe această lege, să finanțeze parțial campania candidaților, prin alocarea unei sume echivalente cu 50 de salarii minime brute pe economie.
În condițiile în care se aplică această propunere legislativă, sunt toate șansele să fie o campanie electorală la nivel european și cu rezultatele pe care le va da calculatorul, și nu alegătorul.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.