Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Liviu Bogdan Ciucă
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Proiectului de lege pentru completarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Comisia juridică a fost sesizată în baza regulamentului și a prevederilor legale.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat acest proiect de lege.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Obiectul de reglementare vizează modificările și completările acestei legi, intervenție legislativă ce vizează armonizarea cadrului normativ existent cu situația reală, în sensul contribuției comune la plata cheltuielilor reale datorate furnizării de energie termică a tuturor proprietarilor de apartamente, inclusiv a celor dotați cu centrale termice.
Consiliul Legislativ a avizat negativ proiectul în data de 6 iunie 2011.
Guvernul, conform punctului de vedere, nu susține această inițiativă.
Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic a avizat negativ proiectul de lege, în unanimitate.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Proiectului de lege pentru completarea Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari.
Precizez că această inițiativă legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.