Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 aprilie 2016
Informare · respins
Sorin Avram Iacoban
Informare privind suplimentarea ordinii de zi
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Raport asupra Propunerii legislative privind modificarea Legii nr. 1/2011 a educației naționale.
În baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu adresa Pl-x 45 din 21 martie 2016, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit spre dezbatere în fond Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 1/2011 a educației naționale.
Propunerea legislativă vizează modificarea art. 104, 110, 111 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât finanțarea de bază a unităților de învățământ să se asigure de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.
De asemenea, Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterii, în ședința din 5 aprilie 2016, comisia a propus, cu 6 voturi pentru, 9 voturi împotrivă și o abținere, respingerea propunerii legislative, din următoarele considerente: prin aplicarea prevederilor prezentei inițiative legislative se revine la centralizarea sistemului național de învățământ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.