Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 decembrie 2014
other
Remus Florinel Cernea
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
S-a vorbit mai devreme despre chestiuni de fond privind bugetul și sunt de acord cu ele, dar cred că cel mai mare viciu al acestui buget este faptul că nu a fost adoptat prin proceduri cu adevărat democratice.
Diferența între adoptarea unei decizii într-o țară democratică față de o țară totalitară este aceea că avem dezbateri, dezbateri reale, dezbateri extinse pe o temă atât de importantă precum bugetul, dar timpul alocat pentru a depune amendamente a fost infim, de doar 48 de ore.
Dezbaterile de la comisii au fost foarte rapide. Nu s-a discutat pe fond. Eu însumi am fost în situația de a nu putea să-mi prezint și să-mi apăr un amendament la Comisia pentru buget – pur și simplu nu mi s-a permis să iau cuvântul –, iar în plen totul a durat o singură zi. Eu cred că nu este o dovadă de responsabilitate, ci, dimpotrivă, ar fi trebuit dezbateri aprofundate, democratice și ar fi trebuit ascultate opiniile tuturor.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.