Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 noiembrie 2007
Informare · adoptat tacit
Ilie Petrescu
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Și Grupul parlamentar al P.R.M. susține această propunere legislativă.
Vreau să adaug, profitând de faptul că doamna secretar de stat Câmpeanu este astăzi în plenul Senatului, că există o discriminare între cei cu grupele I de muncă care au ieșit înainte de 1989 și cei care au ieșit după 1990, după Hotărârea de Guvern nr. 235/2005, în condiții de muncă, în condiții de activitate grupa I: în industria minieră pentru cei care au ieșit înainte de 1989 calculul se face la 30 de ani, pentru sectorul minier grupa I; pentru cei care au lucrat la suprafață calculul se face la 35 de ani; pentru cei care au lucrat după anul 1990 calculul se face la 20 de ani. Deci toți au muncit în aceleași condiții de muncă, cu aceleași utilaje și în aceleași unități care au funcționat și înainte de 1989, și după 1989.
Doamna ministru, iarăși, așa cum spunea și colegul senator Mardare, există o discriminare și pe această chestiune care trebuie rezolvată prin lege.
Oricum, la punctul 14 am și eu o propunere legislativă care vizează statutul celor care lucrează în industria minieră. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.