Dan Horațiu Buzatu

Vă mulțumesc, domnule președinte, și-i rog pe cei prezenți să ia act de faptul că nu este o declarație politică, ci este o pledoarie pentru felul în care îmi doresc să votăm, astăzi, această lege.

Stimați colegi,

În primul rând, doresc să vă asigur că expunerea mea de astăzi se bazează pe discuțiile avute cu reprezentanții comunităților românești de pretutindeni, pe studii academice îndeobște recunoscute, precum și pe experiența proprie, dobândită în ultima perioadă în vizitele pe care le-am efectuat în comunitățile românești de pretutindeni.

În plus, exprim, de la această tribună, punctul de vedere al Partidului Liberal Democrat față de modalitatea de abordare instituțională a strategiilor care au impact la nivelul comunităților românești de pretutindeni, mai precis, transferul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni de la Ministerul Afacerilor Externe în subordinea Guvernului României, precum și despre necesitatea clarificării semantice a perifrazei „români de pretutindeni”.

În ceea ce privește trecerea Departamentului pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni de la Ministerul Afacerilor Externe la Guvern, mi se pare că este un lucru firesc și profund logic; cele peste 10 milioane de români nu pot fi reprezentați și susținuți logistic și financiar de o structură fluidă și migratoare, așa cum a fost până în acest moment Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Conaționalii noștri din întreaga lume au dreptul să fie reprezentați de o instituție stabilă, flexibilă, modernă și eficientă, iar în acest sens, coordonarea departamentului de către instituția primului-ministru o considerăm ca fiind cea mai logică. Aceasta pentru că nu doresc să amintesc, pentru a nu știu câta oară, de politica dezastruoasă pe care o practică Ministerul Afacerilor Externe față de comunitățile românești cu impact major asupra imaginii României și a românilor din întreaga lume. Practic, de când a trecut la Ministerul Afacerilor Externe, departamentul nu a făcut nimic altceva decât a risipit bani publici, fără niciun fel de intenție de a păstra identitatea românească a acestor comunități.

În ceea ce privește amendamentul pentru clarificarea etnonimică a românilor, sub care sunt cunoscuți românii de pretutindeni. În 1913, la Pacea de la București, miniștrii de externe ai Serbiei, Bulgariei și Greciei dădeau asigurări lui Titu Maiorescu că vor respecta drepturile minorităților românești de pe teritoriul lor, și anume funcționarea școlilor și bisericilor, ceea ce nu s-a mai întâmplat, cu mici excepții, nouînființata Albanie, dar și Bulgaria și Serbia ducând, în aceea vreme, o politică de asimilare a populațiilor de naționalitate română. Putem exemplifica aici cu vlahii din Timoc, aromâni, meglenoromâni, istroromâni. Cu excepția Greciei, unde școlile românești au funcționat până în 1947, când, prin ocuparea comunistă din spațiul balcanic nu s-a mai pus problema respectării dreptului minorităților, Ana Pauker a retras sprijinul pentru aromânii din Balcani, renunțând la întreg patrimoniul imobiliar al școlilor și bisericilor românești. Evident, chestiunea era sensibilă, acum statele balcanice încercând să nege apartenența vlahilor, macedoromânilor, meglenoromânilor și istroromânilor la națiunea română.