Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 octombrie 2009
procedural · respins
Frunda György
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Comisia noastră a luat în dezbatere la 23 iunie 2009 inițiativa legislativă a celor trei colegi parlamentari și am adoptat un raport favorabil, de admitere a propunerii legislative.
Am luat în considerare atât avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cât și avizul negativ al Comisiei pentru sănătate publică.
În ceea ce privește susținerea Guvernului, din punct de vedere al tehnicii legislative, dacă vom adopta acest proiect de lege, înseamnă, implicit, modificarea acelei legi care are un caracter general, or aceasta este o lege specială și se modifică automat.
Într-adevăr, în cazul credinței musulmane, cei care mor trebuie îngropați înainte de apusul soarelui. Cred că acest obicei trebuie respectat și, legislativ, este un lucru pozitiv. Nu au existat obiecțiuni din partea nimănui.
Pentru că îmi permite regulamentul, aș propune un amendament de redactare, pentru că nu sună bine în românește „pot fi externate mai devreme de 24 de ore”, ci să spunem „într-un interval de 24 de ore”, ceea ce acoperă cererea inițiatorilor și, legislativ, cred că este mai bine. Mai devreme de 24 de ore, adică minus o oră? Într-un interval de 24 de ore de la data decesului, cred că este o formulare mai riguroasă legislativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.