Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 octombrie 2010
Informare · Trimis la votul final
Ovidiu Victor Ganț
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Stimată doamnă președinte a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
Domnule ministru,
Doamnelor și domnilor colegi,
Încep prin a vă spune că Grupul parlamentar al minorităților naționale va vota în favoarea proiectului de lege, dar aș dori să insist totuși asupra a trei aspecte: unu, îmbunătățirea actului de justiție sau reforma justiției, cum se spune în spațiul public la noi, este un demers pe care și-l dorește poporul român, nu este un demers pe care ni-l impune cineva din exterior, și eforturile noastre nu sunt în virtutea mecanismului de cooperare și verificare, ci pentru că ne dorim o justiție mai bună; doi, eu cred că toate aceste măsuri trebuie dublate, domnule ministru – mă adresez în principal dumneavoastră –, printr-o alocare suplimentară de resurse, pentru că atunci când reașezăm aceste competențe și vorbim de complete specializate sau de alte aspecte de aceeași natură, e categoric nevoie și de resurse suplimentare în construcția bugetului.
Și trei, doamna președinte se referea la statutul Înaltei Curți. Este adevărat, trebuie să ne întoarcem la statutul adevărat al acestei instituții, dar întărirea statutului Înaltei Curți de Casație și Justiție decurge și dintr-un alt demers pe care sper că România îl va face, și anume unificarea jurisprudenței.
Dacă în continuare instanțele inferioare vor ignora ca argument al părților practica Înaltei Curți, dacă judecători la începutul carierei vor spune că o soluție dată de Înalta Curte nu reprezintă un argument în fața instanței, nu am redat Înaltei Curți statutul pe care ar trebui să-l aibă și nici nu vom îmbunătăți decisiv actul de justiție în România.
De aceea, vă rog, stimată doamnă președinte, domnule ministru, să ne întețim eforturile și în această direcție, pentru că numai atunci vom satisface și exigențele externe care se invocă permanent, dar categoric vom îmbunătăți actul de justiție din România.
Vă mulțumesc frumos.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.